A fost reglementat modelul – cadru al acordului de colaborare dintre gestionarul fondului cinegetic şi unităţile administrativ – teritoriale de pe raza fondului cinegetic.
Conform Ordinului nr. 1570/2022 gestionarul fiecărui fond cinegetic încheie un acord de colaborare cu fiecare unitate administrativ – teritorială de pe raza fondului cinegetic, cu activităţi, măsuri şi răspunderi concrete, în funcţie de particularităţile specifice.
Acordul de colaborare se încheie de către gestionar în maximum 30 de zile calendaristice de la intrarea în vigoare a prevederilor prezentului ordin, respectiv de la primirea gestiunii fondului cinegetic, prin încheierea procesului – verbal de predare – primire a acesteia, după caz.