Preşedintele României, a semnat marţi, 21 iunie 2022, decretul privind promulgarea Legii pentru instituirea zilei de 24 iunie ca „Ziua Iei”.
Reper identitar, ia este sărbătorită, începând cu anul 2013, în noaptea „cerurilor deschise”, de Sânziene.
Ziua Universală a Iei celebrează piesa principală a costumului popular românesc, dar și ideea de feminitate, întrucât termenul „ie” este atribuit exclusiv cămășii populare femeiești. Redescoperită permanent, reinvestită cu semnificații, ia a stârnit întotdeauna fascinație.
Ziua Universală a Iei a debutat la iniţiativa comunităţii online „La Blouse Roumaine”, fiind preluată cu succes de comunităţile româneşti din peste 100 de oraşe, din 48 de ţări.