Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 300 milioane EUR (1,5 miliarde RON), menită să sprijine entitățile agroalimentare în contextul pandemiei de coronavirus.
Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar privind ajutoarele de stat. În cadrul schemei, sprijinul public va lua forma unor subvenții directe de până la 120.000 EUR (593.000 RON) per beneficiar.
Va fi accesibil întreprinderilor mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în sectoarele agriculturii, pescuitului, acvaculturii și industriei alimentare. Măsura vizează atenuarea deficitelor de lichidități cu care se confruntă aceste întreprinderi și abordarea unei părți din pierderile pe care le-au suferit din cauza pandemiei de coronavirus și a măsurilor restrictive pe care autoritățile române au trebuit să le pună în aplicare pentru a limita răspândirea virusului.