Ordinul nr. 3691/2022 prevede modificarea Metodologiei de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii de nivel preuniversitar obţinute în străinătate.
În cazul în care dosarul de recunoaştere depus la Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (denumit în continuare CNRED) de persoane care beneficiază de protecţie internaţională pe teritoriul României şi fac dovada actelor de studii sau a calificărilor obţinute nu poate fi completat din motive temeinic justificate, CNRED eliberează o adeverinţă cu valabilitate temporară până la completarea dosarului şi eliberarea atestatului de recunoaştere.
CNRED nu percepe taxe de recunoaştere pentru persoanele care beneficiază de o formă de protecţie pe teritoriul României.