La nivel naţional vor funcţiona Centre de coordonare şi conducere a intervenţiei


Centrele de coordonare şi conducere a intervenţiei se organizează şi funcţionează la nivel naţional şi judeţean/al municipiului Bucureşti ca structuri interinstituţionale care asigură suportul decizional pentru Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi pentru comandantul acţiunii la nivel naţional.

Conform Hotărârii nr. 574/2022 Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei şi centrele judeţene/al municipiului Bucureşti de coordonare şi conducere a intervenţiei exercită funcţia de coordonare operaţională, funcţia de planificare, funcţia de management al informaţiilor, uncţia de notificare, funcţia de cooperare, funcţia de informare publică.

Prin funcţia de coordonare operaţională se asigură angrenarea şi integrarea în acţiunile de răspuns a tuturor forţelor de intervenţie şi a celorlalte capabilităţi puse la dispoziţie de autorităţile şi instituţiile care asigură funcţii de sprijin.

Iar prin funcţia de cooperare se asigură desfăşurarea acţiunilor în comun, în conformitate cu angajamentele în domeniul situaţiilor de urgenţă pe plan intern şi internaţional.