Metodologia de ajustare a preţurilor pentru serviciile publice de alimentare cu apă


Metodologia de ajustare tarifară a preţurilor/tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apă şi de canalizare, pe baza strategiei de tarifare aferente planului de afaceri a fost modificată de Ordinul nr. 230/2022.

Metodologia se aplică tuturor operatorilor/operatorilor regionali care furnizează/prestează aceste servicii, în gestiune directă, şi care, la data intrării în vigoare a prezentei metodologii, nu au aprobată strategia de tarifare elaborată în conformitate cu metodologia de analiză cost – beneficiu pentru investiţiile în infrastructura de apă, aprobată prin hotărâre a Guvernului, precum şi operatorilor/operatorilor regionali care au în implementare o strategie de tarifare pentru proiectele de investiţii în infrastructura de apă dezvoltate din fonduri publice asigurate, integral sau parţial, de la bugetul de stat şi/sau din fonduri europene nerambursabile, începând de la data finalizării strategiei de tarifare.

Preţurile şi tarifele prin care se implementează strategia de tarifare aferentă planului de afaceri trebuie să asigure viabilitatea economică a operatorului/operatorului regional, sustenabilitatea furnizării/prestării serviciului de alimentare cu apă, interesele utilizatorilor, inclusiv în ceea ce priveşte suportabilitatea acestora, precum şi protecţia mediului privind conservarea resurselor de apă.