Protocolul referitor la infracţiunile săvârşite la bordul aeronavelor a fost ratificat


Legea nr. 68/2022 prevede ratificarea Protocolului, încheiat la Montreal la 4 aprilie 2014 şi semnat de România la 13 decembrie 2019, pentru amendarea Convenţiei referitoare la infracţiuni şi la anumite alte acte săvârşite la bordul aeronavelor, încheiată la Tokyo la 14 septembrie 1963.

Statul de înmatriculare al aeronavei este competent să îşi exercite jurisdicţia asupra infracţiunilor comise şi actelor săvârşite la bordul aeronavei.

Un stat are, de asemenea, competenţa să îşi exercite jurisdicţia asupra infracţiunilor şi actelor comise la bordul aeronavei:
a) ca stat de aterizare, când aeronava, la al cărei bord a fost comisă o infracţiune sau a fost săvârşit un act, aterizează pe teritoriul său cu pretinsul autor al infracţiunii la bord, şi
b) ca stat al operatorului, când infracţiunea este comisă sau actul este săvârşit la bordul aeronavei închiriate fără echipaj unei persoane al cărei principal loc de activitate sau, în cazul în care chiriaşul nu are un astfel de loc de activitate, are rezidenţă permanentă în acel stat.

Fiecare stat contractant ia acele măsuri care pot fi necesare pentru a-şi stabili jurisdicţia în calitatea sa de stat de înmatriculare, în cazul infracţiunilor comise la bordul aeronavelor înregistrate într-un astfel de stat.