Medicii care s-au specializat în Israel, SUA, Canada, Australia sau Noua Zeelandă pot profesa în România ca medici specialişti dacă formarea efectuată în unul dintre aceste state este echivalentă cu rezidenţiatul românesc, aceasta fiind una din condiţiile prevăzute într-un proiect propus de MS.
Medicul care aplică pentru a profesa în România pe baza calificării obţinute în una dintre cele cinci ţări trebuie să fie cetăţean român, al unui stat membru UE, SEE (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia) sau al Elveţiei, soţul unui cetăţean român sau descendent/ascendent în linie directă, aflat în întreţinerea unui cetăţean român, este membru în familia unui cetăţean al UE, SEE sau Elveţiei, cetăţean al unui stat terţ care are statutul de rezident permanent în România sau rezident pe termen lung în UE, SEE sau Elveţia. Totodată, titlul oficial de calificare obţinut într-unul din cele cinci state trebuie să ateste una din specialităţile medicale clinice sau paraclinice prevăzute de Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală şi să fi fost eliberat de autoritatea competentă în statul pe teritoriul căruia a avut
loc formarea. O altă condiţie este ca formarea de medic specialist pentru care se solicită echivalarea să fi fost efectuată în condiţii de studiu şi practică medicală care asigură titularului competenţa profesională similară cu cea dobândită în urma rezidenţiatului în specialitatea respectivă.
Comisia de echivalare analizează pregătirea în specialitate efectuată precum şi educaţia medicală continuă şi experienţa profesională însuşite de titular şi stabileşte dacă formarea de specialist a solicitantului întruneşte cumulativ următoarele cerinţe: s-a efectuat în una din specialităţile medicale prevăzute de Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, condiţiile de desfăşurare a formării în specialitate însuşită de titular sunt echivalente condiţiilor de formare prevăzute de normele în vigoare pentru specialitatea în cauză, respectiv, modalitatea de organizare, desfăşurare şi supraveghere a formării, durata şi curriculum de pregătire teoretică şi practică, competenţele profesionale de medic specialist conferite sunt similare celor atestate prin Certificatul de medic specialist eliberat de Ministerul Sănătăţii în specialitatea respectivă şi formarea este atestată prin titlu de calificare de medic specialist eliberat de autoritatea competentă desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul formator, se arată în proiectul de ordin.