Noul Regulament – cadru privind operaţiunile de piaţă cu titluri de stat pe piaţa internă a fost aprobat de Ordinul nr. 318/2022 şi intră în vigoare la data de 1 mai 2022.
Regulamentul – cadru stabileşte:
a) termenii şi condiţiile generale ale operaţiunilor de piaţă cu titluri de stat efectuate de Ministerul Finanţelor (denumit în cele ce urmează MF), în scopul administrării datoriei publice guvernamentale şi implementării planului de finanţare în condiţii eficiente;
b) obligaţiile entităţilor mandatate de MF să administreze piaţa primară şi/sau secundară a titlurilor de stat;
c) obligaţiile entităţilor mandatate de MF să administreze sistemele de depozitare şi decontare a titlurilor de stat;
d) drepturile şi obligaţiile dealerilor primari pe piaţa internă a titlurilor de stat.
Pentru asigurarea permanentă a echilibrului dintre resursele contului curent general al Trezoreriei Statului şi necesităţile de finanţare, Ministerul Finanţelor poate anunţa şi alte emisiuni de titluri de stat, cel mai târziu în ziua lucrătoare precedentă datei de organizare a plasării acestora.