Datorită celor 642 milioane EUR puse la dispoziţie în cadrul Asistenţei de redresare pentru coeziune şi teritoriile Europei (REACT-EU), regiunile din Belgia, Cehia, Polonia şi România vor fi acum în măsură să sprijine în continuare redresarea lor economică şi tranziţia lor digitală şi verde.
În România, 216 milioane EUR vor face posibilă dotarea spitalelor publice cu echipamente medicale și de protecție specifice și îmbunătățirea condițiilor sanitare din școli pentru a proteja mai bine elevii și profesorii de infectarea cu coronavirus.
În Belgia, regiunea Bruxelles primește resurse suplimentare în valoare de 6 milioane EUR pentru a sprijini întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) din sectoarele cele mai afectate de pandemia de coronavirus, precum industria ospitalității, sănătatea și construcțiile. Aceste fonduri vor sprijini, de asemenea, digitalizarea teritoriului pentru a finanța, de exemplu, emiterea electronică a biletelor în sectorul cultural și al turismului.