Consiliul UE a aprobat două seturi de concluzii privind conceptul prezenţelor maritime coordonate.
În primul său set de concluzii, Consiliul salută realizările inițiale din cadrul cazului-pilot al prezențelor maritime coordonate în Golful Guineei și prelungeşte punerea sa în aplicare cu doi ani. Conceptul prezențelor maritime coordonate în Golful Guineei s-a dovedit a fi un instrument eficace și util, contribuind la consolidarea securității maritime și reflectând rolul tot mai important al UE ca furnizor de securitate maritimă.
În concluzii se încurajează, de asemenea, consolidarea în continuare a conceptului prezențelor maritime coordonate prin intermediul unei cooperări strânse între UE și statele din Africa Centrală și de Vest.