Cuantumul taxei privind accesul la registru central organizat la nivelul ONRC


Ordinul nr. 35/2022 prevede aprobarea cuantumului taxei administrative prevăzute la art. 19 alin. (82) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Taxa priveşte accesul la registru central organizat la nivelul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului pentru persoanele juridice care au obligaţia de înmatriculare în registrul comerţului, cu excepţia regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale, la registru central organizat la nivelul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în cazul fiduciilor sau construcţiilor juridice similare acestora şi la registru central organizat la nivelul Ministerului Justiţiei pentru asociaţii şi fundaţii.

Taxa s-a stabilit la suma de 60 lei/cerere.

Plata taxei administrative se efectuează prin modalităţile prevăzute de lege, în contul de venit al bugetului de stat – 20.A.33.08.00 “Venituri din prestări de servicii”, deschis la unitatea de trezorerie unde plătitorul este arondat fiscal, pe codul de identificare fiscală al acestuia.