Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a lansat în dezbatere publică Proiectul de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.15/2021 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare.
Modificările vizează, în principal:
- actualizarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5%
din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se
înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi
pentru acordarea de burse private, conform legii; - aprobarea modelului şi conţinutului formularului ”Situaţie centralizatoare a
datelor cuprinse în formularul 230”; - modificarea formularelor “Notificare privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult” şi “Referat de stabilire a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, virată în mod necuvenit entităţilor nonprofit/unităţilor de cult”.