Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a lansat în dezbatere publică Proiectul de Hotărâre privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2022, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice.
Prin Legea nr. 318/2021 a bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2022, s-au aprobat sumele cu această destinaţie la capitolul „Asigurări si asistență socială”, titlul “Asistenţă socială”, articolul “Ajutoare sociale”, alineatul “Ajutoare sociale în natură”, în valoare de 200.000 mii lei.
Astfel, din această sumă vor fi asigurate maximun 60.420 de bilete de tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii în unităţile de tratament balnear, proprietate a Casei Naţionale de Pensii Publice, iar diferenţa de bilete se va stabili în urma încheierii unor contracte subsecvente de prestări servicii cu alte unităţi de profil în baza atribuirii, în anul 2020, de acorduri cadru de servicii de tratament balnear, cazare şi masă, pentru 3 ani, cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind
achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a prevederilor Hotărârii nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.