Definirea României ca stat laic în Constituţie nu a fost acceptată de către comisia parlamentară de revizuire.
Introducerea cuvântului laic la alineatul 3, al articolului 1 al Legii fundamentale a fost propusă de către deputatul independent Remus Cernea, dar şi de Forumul constituţional, motivând că separarea dintre stat şi biserică ar fi un principiu prin care nimeni nu ar fi favorizat sau discriminat, punctând că o astfel de prevedere va întări autoritatea cultelor şi va diminua riscul ca politicienii să apeleze la biserică pentru a fi susţinuţi în campania electorală.
Parlamentari ai UDMR şi ai PSD s-au declarat împotriva propunerii, declarând că printre instituţiile statului s-ar afla şi anumite biserici, iar Ioan Adam a afirmat că propunerea este superfluă.
Totodată, Comisia a respins un amendament al mai multor organizaţii neguvernamentale privind definirea statului român drept ecologic.