Modul de organizare şi de funcţionare a Comisiei Naţionale pentru Soluţionarea Contestaţiilor în Domeniul Arheologiei a fost stabilit de Ordinul nr. 3725/2021.
Comisia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor în Domeniul Arheologiei funcţionează ca organism fără personalitate juridică, pe lângă Ministerul Culturii.
Comisia analizează şi soluţionează contestaţiile formulate în termenul legal, referitoare la propunerile Comisiei Naţionale de Arheologie cu privire la proiectele de cercetare arheologică, rapoartele de cercetare arheologică, planul anual al cercetărilor arheologice sistematice din România, finanţarea cercetării arheologice, aprobarea studiilor de fundamentare şi a documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului, atestarea personalului de specialitate din domeniul cercetării arheologice şi înscrierea sa în Registrul arheologilor.