Declararea zilei de 9 mai ca zi nelucrătoare – proiect respins


parlamentSenatorii din Comisia pentru muncă au respins un proiect de lege cu privire la declararea zilei de 9 mai Ziua Independenţei Naţionale a României, sărbătoare naţională legală şi zi nelucrătoare.
Conform proiectului, Ziua de 9 mai ar fi fost declarată Ziua Parlamentului şi sărbătorită printr-o şedinţă festivă comună a celor două Camere ale Parlamentului dedicată evenimentului.
“Autorităţile publice ale statului român vor arbora în data de 9 mai drapelul României şi vor organiza evenimente publice dedicate acestei sărbători. Totodată, SRTV şi SRR vor realiza emisiuni dedicate acestei sărbători”, prevede proiectul.
Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt: 1, 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşte, 1 Mai, 9 Mai, prima zi şi a doua de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, 1 Decembrie, prima şi a doua zi de Crăciun, două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale declarate astfel de cultele religioase altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
Iniţiatorul proiectului a fost deputatul PSD Bogdan Diaconu, proiectul are caracter de lege organică, Senatul fiind prima Cameră sesizată.