Ordinul nr. 1109/2021 prevede modificarea Schemei de ajutor de minimis privind monitorizarea consumului de energie la nivelul consumatorilor industriali, aferentă obiectivului specific 6.2 – Reducerea consumului de energie la nivelul consumatorilor industriali, finanţată din axa prioritară 6 – Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon şi din fondurile REACT – EU, după caz, din cadrul Programului operaţional Infrastructură mare (POIM 2014 – 2020).
Aşadar, bugetul total estimat alocat al schemei este de 19.414.000 euro (echivalent în lei) şi reprezintă fonduri europene nerambursabile asigurate prin Fondul European de Dezvoltare Regională (rata de cofinanţare 85%) şi fonduri de cofinanţare publică asigurate de la bugetul de stat (rata de cofinanţare 15%), în cadrul axei prioritare 6, obiectivul specific 6.2 şi fonduri europene nerambursabile prin Fondul European de Dezvoltare Regională – REACT – EU (rata de cofinanţare 100%), în cadrul axei prioritare 10, obiectivul specific 10.2, după caz, din POIM.