Ordinul nr. 163/2021 prevede aprobarea condiţiilor şi criteriilor de suportare de către beneficiarii biletelor de tratament balnear şi de recuperare a unei contribuţii băneşti de maximum 50% din valoarea acestora.
Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale decontează o parte din costul biletului de tratament balnear şi de recuperare cu suportarea unei contribuţii băneşti de maximum 50% din valoarea biletului, beneficiarilor selectaţi care îndeplinesc următoarele condiţii:
a) au bilet de tnmitere/scrisoare medicală de la medicul de familie/medicul specialist sau primar confirmat în specialitatea reabilitare medicală;
b) au efectuat tratamentul balnear şi de recuperare la operatori/agenţi economici din staţiunile turistice balneare şi balneoclimatice;
c) au trimis solicitarea de decontare în termen de o lună de la data terminării tratamentului balnear şi de recuperare.
De menţionat că nu se decontează biletele de tratament balnear şi de recuperare persoanelor care au trimis cerere la Casă, dar nu au fost selectate.