Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a informat că a fost deblocat procesul decontării testelor PCR din fonduri europene.
Astfel, la bugetul de stat vor mai veni alte 200 milioane euro din fonduri europene, proiectele depuse de Ministerul Sănătăţii urmând să fie aprobate în scurt timp şi, imediat după, să înceapă decontarea testelor PCR realizate începând de anul trecut, în toate spitalele din România.
Ministerul Sănătăţii a depus pentru finanţare din POIM patru proiecte de circa 50 milioane euro fiecare, prin care ar urma să fie decontate circa 5 milioane de teste PCR.