IMM Invest! Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2022!


Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2017 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie – IMM INVEST ROMÂNIA au fost recent modificate.

Plata ajutorului de stat sub formă de grant reprezentând valoarea cumulată a comisionului de risc, a comisionului de administrare şi a dobânzilor se efectuează până la data de 31 decembrie 2022 inclusiv.

Iar instituţia de credit va asuma şi va transmite FNGCIMM lunar, până pe data de 15 a lunii curente, pentru luna anterioară, raportarea privind valoarea de plată a grantului – componenta de dobândă, respectiv până la data de 7 decembrie a anului de utilizare din credit pentru componenta nerambursabilă în valoare de maximum 10% aplicată la valoarea finanţării garantate, acordate beneficiarilor în cadrul Subprogramului AGRO IMM INVEST.