HOTĂRÂREA nr. 826/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 11 august 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19


Ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS – CoV – 2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare,


    având în vedere prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările şi completările ulterioare,
    luând în considerare prevederile art. 16 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc,
    având în vedere faptul că evaluarea realizată în baza factorilor de risc prevăzuţi la art. 3 alin. (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare, indică necesitatea menţinerii unui răspuns amplificat la situaţia de urgenţă determinată de răspândirea noului coronavirus, aspecte materializate în cuprinsul documentului intitulat “Analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generate de virusul SARS – CoV – 2 pe teritoriul României la data de 02.08.2021”, întocmit la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei,
    ţinând seama de propunerile cuprinse în Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 53/2021 privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19,
    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 3, 4, 6 şi art. 71 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. – Începând cu data de 11 august 2021 se prelungeşte cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, prelungită prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 553/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 17 iulie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 782/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.065/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 decembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, prin Hotărârea Guvernului nr. 3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, prin Hotărârea Guvernului nr. 35/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, prin Hotărârea Guvernului nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 432/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, prin Hotărârea Guvernului nr. 531/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare, prin Hotărârea Guvernului nr. 636/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iunie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările ulterioare, şi prin Hotărârea Guvernului nr. 730/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iulie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. – Pe durata prevăzută la art. 1 măsurile de prevenire şi control ale infecţiilor cu coronavirusul SARS – CoV – 2, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri, precum şi instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în:

a) anexa nr. 1 – “Măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns”;
b) anexa nr. 2 – “Măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor”;
c) anexa nr. 3 – “Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc”.

Art. 3. – În aplicarea dispoziţiilor art. 71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, secretarul de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii, prin ordin al comandantului acţiunii, măsurile necesare prevenirii şi combaterii infecţiilor cu coronavirusul SARS – CoV – 2, în cadrul acţiunilor de răspuns la nivel naţional.

Art. 4. – Regimul contravenţional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele nr. 1 – 3 este cel stabilit la art. 64 – 70 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 5. – Actele emise pentru punerea în executare a Hotărârii Guvernului nr. 394/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 476/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 553/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 668/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 782/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 856/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 967/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 1.065/2020, a Hotărârii Guvernului nr. 3/2021, a Hotărârii Guvernului nr. 35/2021, a Hotărârii Guvernului nr. 293/2021, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 432/2021, a Hotărârii Guvernului nr. 531/2021, cu modificările şi completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 636/2021, cu modificările ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului nr. 730/2021, cu modificările şi completările ulterioare, îşi menţin aplicabilitatea în măsura în care dispoziţiile acestora nu contravin măsurilor stabilite în anexele nr. 1 – 3 la prezenta hotărâre.

Art. 6.Anexele nr. 1 – 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM – MINISTRU
FLORIN – VASILE CÎŢU

ANEXA Nr. 1
MĂSURI
pentru creşterea capacităţii de răspuns

Art. 1. – În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

  1. coordonarea operaţională a serviciilor publice de ambulanţă şi a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, în condiţiile art. 54 şi 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS – CoV – 2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. coordonarea operaţională a poliţiei locale, în condiţiile art. 50 – 521 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. – În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

  1. se instituie obligaţia de a asigura măsurile de continuitate a activităţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile şi de a stabili programul de lucru al angajaţilor, potrivit art. 19 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, cu avizul direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
  2. furnizorii de servicii sociale îşi organizează programul în centrele rezidenţiale în funcţie de contextul epidemiologic existent la nivel local şi cu respectarea normelor în vigoare privind legislaţia în domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizată şi desfăşurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS – CoV – 2 instituite de autorităţile competente.

Art. 3. – În condiţiile art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte desfăşurarea în regim permanent a activităţii tuturor centrelor operative pentru situaţii de urgenţă cu activitate temporară, precum şi a activităţii Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei şi a centrelor judeţene/al municipiului Bucureşti de coordonare şi conducere a intervenţiei.

Art. 4. – (1) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 1 se pune în aplicare de către unităţile teritoriale pentru situaţii de urgenţă, respectiv de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă.
(2) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 2 se pune în aplicare de către Poliţia Română, prin inspectoratele de poliţie judeţene/Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
(3) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 2 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
(4) Măsura prevăzută la art. 3 se pune în aplicare de către instituţiile la nivelul cărora sunt organizate centrele operative pentru situaţii de urgenţă, respectiv centrele de coordonare şi conducere a intervenţiei. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.

ANEXA Nr. 2
MĂSURI
pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor

Art. 1. – În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) şi ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare, în spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se poate institui obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, sau în alte zone cu potenţial de aglomerare stabilite prin hotărâre a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.

Art. 2. – Se pot institui izolarea şi carantina persoanelor în condiţiile art. 7, 8 şi 11 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3. – În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti asigură testarea săptămânală a personalului de îngrijire şi asistenţă, a personalului de specialitate şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, în centrele rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile.

Art. 4. – (1) În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, este permisă participarea la una dintre activităţile prevăzute în anexa nr. 3 art. 1 pct. 3, 4, 10 – 12 numai persoanelor care se află în una dintre următoarele situaţii:

a) sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
b) prezintă rezultatul negativ al unui test RT – PCR pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 72 de ore;
c) prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 24 de ore;
d) se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS – CoV – 2.

(2) În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, este permisă participarea la una dintre activităţile prevăzute în anexa nr. 3 art. 1 pct. 5 şi 13 numai persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
(3) Persoanele fizice sunt obligate să facă dovada situaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) prin prezentarea documentelor pe suport hârtie sau în format electronic.

Art. 5. – (1) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 se urmăreşte de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.
(2) Măsura prevăzută la art. 3 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 3 se urmăreşte de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.
(3) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 4 se urmăreşte de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.

ANEXA Nr. 3
MĂSURI
pentru diminuarea impactului tipului de risc

Art. 1. – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

  1. pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS – CoV – 2 sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spaţii deschise, precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii închise, cu excepţia celor organizate şi desfăşurate potrivit pct. 2 – 34;
  2. activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, definite conform Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României, pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT – PCR pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 75% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT – PCR pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  6. în condiţiile pct. 2 se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  7. activităţile instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  8. în condiţiile pct. 7, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi sunt interzise la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;
  9. în condiţiile pct. 7, organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural – artistice în aer liber se pot realiza cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 4 mp pentru fiecare persoană şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară;
  10. în condiţiile pct. 7, la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive – in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT – PCR pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare. Activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori;
  11. în condiţiile pct. 7, la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT – PCR pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare. Activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori;
  12. în condiţiile pct. 7, la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea a cel mult 75.000 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT – PCR pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  13. în condiţiile pct. 7, la nivelul judeţelor/localităţilor, organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu un număr mai mare de 2.500 de spectatori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  14. activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  15. în condiţiile pct. 14, pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS – CoV – 2, organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte;
  16. se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, cu participarea a cel mult 50 de persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale;
  17. se interzic activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber, cu excepţia celor care se desfăşoară în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale. Activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori;
  18. se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) cu un număr de participanţi de maximum 200 de persoane în exterior sau de maximum 150 de persoane în interior în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, cu respectarea normelor de protecţie sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani;
  19. se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în exterior sau de maximum 100 de persoane în interior în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea normelor de protecţie sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani. Activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori;
  20. se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu un număr de participanţi de maximum 400 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT – PCR pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2;
  21. se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT – PCR pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2;
  22. se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) până la capacitatea maximă a spaţiului în exterior în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT – PCR pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS – CoV – 2 nu mai vechi de 24 de ore sau se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2;
  23. se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spaţiului în interior în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  24. se permite organizarea de evenimente private aferente meselor festive, cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spaţiului în exterior sau în interior în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  25. se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 250 de persoane în interior şi de maximum 300 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori;
  26. se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior şi de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;
  27. se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi mai mare de 250 de persoane în interior şi mai mare de 300 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  28. se permite organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori;
  29. se permite organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;
  30. se permite organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi mai mare de 300 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  31. se permit organizarea şi desfăşurarea de către instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii şi siguranţei publice, în aer liber, a activităţilor specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog;
  32. se permit organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice din domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare acreditate în România, astfel încât să fie asigurate o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană participantă şi respectarea regulilor de protecţie sanitară;
  33. se permite, în condiţiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 500 de persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori şi cu un număr de maximum 100 de persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi cu respectarea următoarelor măsuri:

a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia;
c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil;
d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei;
e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS – CoV – 2;

  1. se permite desfăşurarea activităţilor de prevenire şi combatere a pestei porcine africane prin vânători colective la care pot participa cel mult 20 de persoane.

Art. 2. – (1) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

  1. în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00 – 5,00, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

  1. în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 20,00 – 5,00, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

  1. măsurile instituite în localităţile prevăzute la pct. 1 nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori, iar cele instituite în localităţile prevăzute la pct. 2 nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la alin. (1) pct. 1 lit. a) şi pct. 2 lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
(3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la alin. (1) pct. 1 lit. b) – d) şi pct. 2 lit. b) – d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
(4) Declaraţia pe propria răspundere, prevăzută la alin. (2) şi (3), trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

Art. 3. – Se poate institui carantina zonală în condiţiile art. 7 şi 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

  1. suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviaţie spre şi dinspre ţări care nu fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare stabilite de Institutul Naţional de Sănătate Publică şi aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi din aceste ţări către România pentru toate aeroporturile din România, potrivit art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă;
  2. sunt exceptate de la prevederile pct. 1 următoarele categorii de zboruri:

a) efectuate cu aeronave de stat;
b) de transport marfă şi/sau corespondenţă;
c) umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă;
d) pentru căutare – salvare sau de intervenţie în situaţii de urgenţă, la solicitarea unei autorităţi publice din România;
e) având drept scop transportul echipelor de intervenţie tehnică, la solicitarea operatorilor economici stabiliţi în România;
f) aterizări tehnice necomerciale;
g) de poziţionare a aeronavelor, fără încărcătură comercială tip ferry;
h) tehnice, în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;
i) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetăţeni străini din România către alte state, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române şi al autorităţii competente din statul de destinaţie;
j) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state către România, pentru repatrierea cetăţenilor români, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne şi al Ministerului Afacerilor Externe;
k) efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor, prevăzuţi în anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi (“Green Lanes”) în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătăţii şi a asigurării disponibilităţii mărfurilor şi serviciilor esenţiale – C (2020) 1.897 din 23 martie 2020, din România către alte state şi din alte state către România, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române, al Ministerului Afacerilor Externe şi al autorităţii competente din statul de destinaţie;

  1. pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS – CoV – 2, în perioada stării de alertă se interzic efectuarea transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum şi suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementărilor în vigoare, în scopul participării la procesiunile şi/sau pelerinajele religioase către locurile unde se desfăşoară aceste activităţi.

Art. 5. – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se menţine închiderea temporară, totală sau parţială, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:

  1. la frontiera româno – ungară: Carei, judeţul Satu Mare;
  2. la frontiera româno – bulgară:

a) Lipniţa, judeţul Constanţa;
b) Dobromir, judeţul Constanţa.

Art. 6. – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

  1. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 2,00 în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;
  2. activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 2,00, în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, şi doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în judeţele/localităţile unde este depăşită incidenţa de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile;
  3. măsurile prevăzute la pct. 1 şi 2 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
  4. în situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 1 şi 2 este restricţionată sau închisă se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
  5. operatorii economici prevăzuţi la pct. 1 şi 2 vor respecta obligaţiile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  6. prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepţia celor prevăzute la pct. 3, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  7. activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 2,00 în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori;
  8. activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 2,00 în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Art. 7. – (1) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00 – 18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori.
(2) În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/ prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00 – 18,00, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile depăşeşte 7,5/1.000 de locuitori.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), în intervalul orar 18,00 – 5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
(4) Măsurile prevăzute la alin. (1) nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1.000 de locuitori, iar cele de la alin. (2) nu se mai aplică dacă incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori.
(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), unităţile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum şi operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane şi rutier de mărfuri îşi pot desfăşura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Art. 8. – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) şi art. 33 – 36 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

  1. transportul aerian se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport şi aeronavelor, procedurile şi protocoalele din interiorul aeroporturilor şi aeronavelor, regulile de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului aerian, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32, 33 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. transportul feroviar se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia spaţiilor comune din gări, halte, staţii sau puncte de oprire, a echipamentelor şi garniturilor de tren, procedurile şi protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, staţiilor sau punctelor de oprire, dar şi în interiorul vagoanelor şi garniturilor de tren, gradul şi modul de ocupare a materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32, 34 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. transportul rutier se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia mijloacelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul şi modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului rutier, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32, 35 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. transportul naval se desfăşoară cu respectarea măsurilor şi restricţiilor referitoare la igiena şi dezinfecţia navelor de transport persoane, procedurile şi protocoalele spaţiilor comune din porturi, terminale/dane de pasageri sau locuri de îmbarcare/debarcare pasageri, din interiorul navelor de transport persoane, gradul şi modul de ocupare a navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul operatorilor şi pentru pasageri, precum şi privitor la informarea personalului şi pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor şi personalului ce activează în domeniul transportului naval, stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 32, 36 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. transportul intern şi internaţional de mărfuri şi persoane se desfăşoară cu respectarea prevederilor din ordinul comun al ministrului transporturilor şi infrastructurii, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 37 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 9. – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

  1. se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness în localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori;
  2. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică de 4/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;
  3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;
  4. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  5. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;
  6. se instituie obligaţia instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  7. se instituie obligaţia desfăşurării activităţii la nivelul cabinetelor stomatologice şi unităţilor sanitare non – COVID, în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  8. se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, îngrijire personală, primire turistică cu funcţiuni de cazare, precum şi activităţi de lucru în birouri cu spaţii comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, în baza căruia îşi pot desfăşura activitatea;
  9. operatorii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc au obligaţia să respecte orarul de lucru cu publicul şi restricţiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico – ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României sau a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă. Măsurile se stabilesc pentru unităţile administrativ – teritoriale în care se constată o răspândire comunitară intensă a virusului şi/sau un număr în creştere al persoanelor infectate cu virusul SARS – CoV – 2;
  10. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;
  11. se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a ştrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau a sălilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  12. se instituie obligaţia operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  13. activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00 – 24,00;
  14. activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 2,00 în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  15. activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 2,00 în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS – CoV – 2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Art. 10. – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) şi ale art. 38 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc următoarele măsuri:

  1. activitatea în creşe şi after – school-uri este permisă numai cu respectarea condiţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei, al ministrului muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ sunt permise activităţile didactice şi alte activităţi specifice, precum şi organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru elevi/studenţi, cadre didactice, în condiţiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. la apariţia a 3 cazuri de infectare cu virusul SARS – CoV – 2 într-un interval de 7 zile consecutive, în spaţiile destinate cazării elevilor sau studenţilor, se instituie măsura închiderii clădirii pentru o perioadă de 14 zile. Pentru elevii/studenţii care nu au posibilitatea deplasării la domiciliu sau o altă locaţie se asigură de către unitatea/instituţia de învăţământ responsabilă cazarea în condiţii de carantină, precum şi măsurile necesare pentru sprijinirea asigurării necesităţilor de bază.

Art. 11. – În condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, activitatea pieţelor agroalimentare, inclusiv a pieţelor volante, a târgurilor, a bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare, se desfăşoară în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii şi protecţiei sociale.

Art. 12. – (1) În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) lit. f) şi art. 17 din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata stării de alertă, angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, acolo unde specificul activităţii permite, în condiţiile art. 108 – 110 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale celor stabilite prin Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În situaţia în care nu se poate desfăşura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu şi în vederea evitării aglomerării transportului public, angajatorii din sistemul privat, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi regiile autonome, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ – teritorială, având un număr mai mare de 50 de salariaţi, au obligaţia organizării programului de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră.
(3) Organizarea activităţii la locul de muncă se va realiza cu respectarea prevederilor legale emise de autorităţile competente în ceea ce priveşte prevenirea contaminării cu virusul SARS – CoV – 2 şi pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor, ţinând cont şi de gradul de vaccinare a angajaţilor de la acel loc de muncă, atestat prin certificat de vaccinare împotriva virusului SARS – CoV – 2 prezentat de salariaţii pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum şi de numărul de angajaţi care se află în perioada cuprinsă între a 15 – a zi şi a 180 – a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS – CoV – 2 şi care deţin şi prezintă angajatorului adeverinţă eliberată de medicul de familie.

Art. 13. – (1) Prin incidenţa cumulată la 14 zile se înţelege incidenţa cumulată a cazurilor calculată pe un interval de 14 zile, cuprins între a 17 – a zi şi a 3 – a zi, anterioare datei în care aceasta se realizează, prin raportare la cifra reprezentând suma persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în localitatea de referinţă, comunicată comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile teritoriale judeţene, în prima zi lucrătoare a săptămânii, la ora 16,00. Cifra comunicată de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, prin structurile teritoriale judeţene, este utilizată ca referinţă pentru întreaga perioadă de timp până la furnizarea unui nou set de date actualizate şi se transmite şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
(2) Constatarea încadrării în limitele incidenţei cumulate la 14 zile, astfel cum este calculată la alin. (1), în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în prezenta hotărâre, se realizează în maximum 48 de ore de la atingerea acestora, prin hotărâre a comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, pe baza analizelor prezentate de direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, iar măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.
(3) Direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti calculează zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competenţă, incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile, astfel cum este calculată potrivit dispoziţiilor alin. (1), şi prezintă comitetului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă analiza rezultată în cel mult 24 de ore de la data constatării atingerii limitelor stabilite în prezenta hotărâre.
(4) Zilnic, pe baza rezultatelor testelor persoanelor nou – confirmate, gestionate în aplicaţia “corona – forms”, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va prezenta automat, la ora 10,00, pe platforma “alerte.ms.ro”, rezultatul calculului ratei de incidenţă conform formulei prevăzute la alin. (1).

Art. 14. – (1) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 pct. 1 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(2) Măsurile prevăzute la art. 1 pct. 2 – 6 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(3) Măsurile prevăzute la art. 1 pct. 7 – 13 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Culturii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(4) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 14 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(5) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 pct. 15 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(6) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 16 şi 17 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi, după caz, de Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor sau Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(7) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 pct. 18 – 32 şi 34 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(8) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 33 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(9) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 2 se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
(10) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 3 se urmăreşte de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne.
(11) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 4 se urmăreşte de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Afacerilor Interne.
(12) Măsura prevăzută la art. 5 se pune în aplicare de către Ministerul Afacerilor Interne.
(13) Măsura prevăzută la art. 6 pct. 5 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătăţii, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 6 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(14) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 7 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
(15) Măsurile prevăzute la art. 8 se pun în aplicare de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(16) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 9 pct. 1 – 4, 9 şi 12 – 15 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(17) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 5 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(18) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 6, 7 şi 11 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(19) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 8 se pun în aplicare de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 9 pct. 8 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(20) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 10 se pun în aplicare de către Ministerul Tineretului şi Sportului şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(21) Măsurile prevăzute la art. 10 se pun în aplicare de către Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(22) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 11 se urmăreşte de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Afacerilor Interne.
(23) Măsurile prevăzute la art. 12 se pun în aplicare de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.