Normele privind organizarea, coordonarea şi controlul activităţii de protecţie a mediului în Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale au fost recent aprobate de Ordinul nr. 1078/2021.
Se prevede că pentru lucrările de construcţie care se supun autorizării execuţiei lucrărilor conform prevederilor legislaţiei în domeniu, care se efectuează pe amplasamentele unităţilor teritoriale din subordinea A.N.R.S.P.S., este necesară solicitarea actului de reglementare la autoritatea competentă pentru protecţia mediului.
Iar pentru activităţile specifice care se desfăşoară în unităţile teritoriale nu este necesară obţinerea autorizaţiei de mediu de la autorităţile judeţene pentru protecţia mediului, conform prevederilor legislaţiei naţionale în domeniul protecţiei mediului care prevede că activităţile desfăşurate de structurile componente ale sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională sunt exceptate de la obţinerea autorizaţiei de mediu.