Consiliul UE a adoptat un cadru pentru măsuri restrictive specifice ca răspuns la situația din Liban. Acest cadru prevede posibilitatea de a impune sancțiuni împotriva persoanelor și entităților responsabile de subminarea democrației sau a statului de drept în Liban prin oricare dintre următoarele acțiuni:
- obstrucționarea sau subminarea procesului politic democratic prin împiedicarea în mod constant a formării unui guvern sau prin obstrucționarea ori subminarea gravă a organizării de alegeri;
- obstrucționarea sau subminarea punerii în aplicare a planurilor aprobate de autoritățile libaneze și sprijinite de actori internaționali relevanți, inclusiv de UE, pentru a îmbunătăți asumarea răspunderii și buna guvernanță în sectorul public sau a punerii în aplicare a reformelor economice critice, inclusiv în sectorul bancar și în cel financiar, inclusiv adoptarea unei legislații transparente și nediscriminatorii privind exportul de capital;
- abateri financiare grave referitoare la fondurile publice, în măsura în care faptelor în cauză li se aplică Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției, precum și cu privire la exportul neautorizat de capital.