Guvernul a aprobat Normele metodologice de aplicare a Legii adopţiei, care flexibilizează procedurile actuale şi creşte sprijinul acordat de stat familiilor care adoptă.
Actul normativ adoptat de Guvern asigură accesul echitabil pentru intrarea pe liste în procesul de potrivire pentru toţi adoptatorii sau familiile adoptatoare, stabilind un singur criteriu de ierarhizare, respectiv vechimea atestatelor, şi introduce obligativitatea anunţării adoptatorului sau familiei adoptatoare cu privire la rezultatul potrivirii, prezentarea motivelor pentru care procedura de potrivire practică nu a fost iniţiată şi stabilirea unui termen în acest sens.
Normele de aplicare a Legii adopţiei introduc o soluţie legislativă pentru copil în situaţia în care pe parcursul potrivirii practice acesta nu se acomodează cu adoptatorul, stabilindu-se că în acest caz se reia procedura de potrivire iniţială.
Noile prevederi elimină birocratizarea excesivă a anumitor etape ale procesului de adopție, prin înlocuirea copiilor legalizate după anumite documente cu copii certificate pentru conformitate cu originalul.