A fost aprobat modul de funcţionare, componenţa şi procedurile aplicabile în cadrul Centrului de suport pentru utilizatorii Sistemului informatic integrat de eliberare şi verificare a certificatelor digitale ale UE privind COVID – 19.
Ordinul nr. 1116/2021 prevede că solicitantul poate obţine certificatele astfel:
a) electronic, situaţie în care solicitantul accesează portalul web https://certificat-covid.gov.ro, menţionat la art. 1 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021;
b) letric, situaţie în care solicitantul se adresează primăriei sau serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, competentă/competent teritorial;
c) electronic sau letric, situaţie în care solicitantul se adresează direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti pe raza căreia are domiciliul.
În cazul în care solicitantul a fost vaccinat cu una sau mai multe doze din schema completă de vaccinare într-un stat membru sau într-un stat terţ, acesta apelează Centrul de preluare a apelurilor, la numărul de telefon 021.414.44.25, şi solicită eliberarea unui certificat de vaccinare în baza unor documente emise de statul pe teritoriul căruia i-au fost administrate una sau mai multe doze din schema completă de vaccinare.