Regulamentul Camerei Deputaţilor a suferit modificări!


Hotărârea nr. 59/2021 prevede modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor.

Se introduce un nou alineat care prevede că deputaţii îşi desfăşoară activitatea în comisii, participând la şedinţele acestora sau la activitatea de documentare şi consultare.

Niciun deputat nu poate lipsi de la şedinţele Camerei sau ale comisiei din care face parte, indiferent dacă acestea se desfăşoară fizic sau la distanţă prin mijloace electronice. În zilele în care deputaţii îşi desfăşoară activitatea în cadrul grupurilor parlamentare, listele de prezenţă se semnează la grupurile parlamentare. Prezenţa membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi a liderilor de grup se consemnează în stenogramele şedinţelor Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

În situaţia în care deputatul este prezent la lucrările comisiei prin mijloace electronice, prezenţa se constată în cadrul şedinţei şi este consemnată în procesul – verbal, fără a fi necesară semnătura olografă a deputaţilor pe procesul – verbal.