Condiţiile implementării reţelelor 5G!


Legea nr. 163/2021 prevede adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G.

Lege are drept scop adoptarea unor măsuri referitoare la autorizarea producătorilor de tehnologii, echipamente şi programe software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G în vederea prevenirii, contracarării şi eliminării riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării.

Este necesară obţinerea de către producători a unei autorizări care se acordă, prin decizie a prim – ministrului, pe baza avizului conform al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în termen de 4 luni de la data solicitării.