OUG nr. 45/2021 prevede acordarea unor gratuităţi anumitor categorii de participanţi la Campionatul European de Fotbal 2020.
Se acordă titluri de călătorie gratuite la transportul cu metroul, precum şi pe linia de cale ferată Bucureşti – Otopeni, după cum urmează:
a) pentru deţinătorii de bilete la meciurile din cadrul Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020 valabile în ziua meciului şi în ziua următoare, până la ora 23,59;
b) pentru personalul acreditat UEFA – voluntari şi mass – media, pe toată perioada desfăşurării Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020, la Bucureşti, respectiv în perioada 10 – 29 iunie 2021.
Operatorii de transport feroviar de călători şi cu metroul eliberează titlurile de călătorie pentru transport pe baza biletului de acces la meciurile din cadrul Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020, respectiv pe baza legitimaţiei oficiale pentru personalul acreditat UEFA – voluntari şi mass – media.