Unitatea desemnată pentru scoaterea la licitaţie a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră


În Monitorul Oficial nr. 565/2021 a fost publicat Ordinul nr. 481/2021 privind desemnarea Direcţiei implementare scheme de ajutor de stat din Direcţia generală ajutor de stat şi fonduri europene din cadrul Ministerului Energiei ca unitate de implementare a schemei de ajutor de stat.

Se desemnează Direcţia implementare scheme de ajutor de stat din Direcţia generală ajutor de stat şi fonduri europene din cadrul Ministerului Energiei ca unitate de implementare a schemei de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, precum şi pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi subsectoarele expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice.