Pentru îndeplinirea atribuţiilor privind Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară se înfiinţează Compartimentul publicitate mobiliară.
Hotărârea nr. 585/2021 prevede modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei.
Activitatea compartimentului este coordonată direct de către ministrul justiţiei iar numărul de posturi se stabileşte prin ordin al ministrului, cu încadrarea în numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului.
Atribuţiile compartimentului se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ministerului, aprobat prin ordin al ministrului.