În anul şcolar 2020 – 2021, înscrierea candidaţilor şi susţinerea examenului pentru obţinerea atestatului de competenţă lingvistică de către elevii claselor a XII – a cu studiu intensiv şi bilingv al unei limbi moderne şi de către elevii claselor a XII – a cu predare în limbile minorităţilor, precum şi a atestatului pentru predarea unei limbi moderne la grupe/clase din învăţământul preşcolar şi primar de către elevii claselor a XII – a cu profil pedagogic, specializarea învăţător – educatoare, proveniţi din învăţământul liceal de stat şi particular, se desfăşoară în perioada 10 – 31 mai 2021.
În acest sens Ordinul nr. 3663/2021 prevede modificarea Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.460/2020 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului pentru obţinerea atestatului de competenţă lingvistică pentru absolvenţii claselor cu studiu intensiv şi bilingv al unei limbi moderne şi pentru absolvenţii claselor cu predare în limbile minorităţilor, precum şi a atestatului pentru predarea unei limbi moderne la grupe/clase din învăţământul preşcolar şi primar de către absolvenţii claselor cu profil pedagogic, specializarea învăţător – educatoare.