Au fost aprobate plafoanele financiare alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2020.
În acest sens Hotărârea nr. 492/2021 aprobă plafonul financiar de 424.380,279 mii lei, echivalentul sumei de 87.097,030 mii euro, care se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2021, şi plafoanele fiecărei măsuri de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru culturile prevăzute la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 219/2015 privind stabilirea sectoarelor, culturilor şi speciilor de animale pentru care se acordă sprijin cuplat în perioada 2015 – 2020.
Plăţile pentru măsurile de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.