Comisia este pregătită să mobilizeze până la 800 de miliarde EUR pentru a finanța redresarea


Comisia a luat măsuri pentru a se asigura că împrumuturile din cadrul instrumentului temporar de redresare NextGenerationEU vor fi finanţate în cele mai avantajoase condiţii pentru statele membre ale UE şi pentru cetăţenii acestora.

Comisia va utiliza o strategie de finanţare diversificată pentru a mobiliza până la aproximativ 800 miliarde EUR în preţuri curente până în 2026. Datorită acestei abordări, care va respecta bunele practici ale emitenţilor suverani, Comisia va fi în măsură să mărească volumele necesare în mod armonios şi eficient. Acest lucru va atrage, de asemenea, investitori în Europa şi va consolida rolul internaţional al monedei euro.