Noi reguli pentru eliberarea medicamentelor de la 1 aprilie!


Începând cu data de 1 aprilie 2021, eliberarea medicamentelor se face de către farmacie, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă asiguratul, indiferent de casa de asigurări de sănătate cu care se află în relaţie contractuală medicul care le-a prescris, cu excepţia medicamentelor care fac obiectul contractelor cost – volum – rezultat, care se eliberează indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă asiguratul, cu condiţia ca furnizorul de medicamente să fie în contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate cu care se află şi medicul care a emis prescripţia medicală.

Ordinul nr. 428/2021 prevede pe lângă aceste dispoziţii şi că începând cu data de 1 aprilie 2021, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti este obligată să intre în relaţie contractuală cu cel puţin o farmacie în localităţile în care aceasta are contracte încheiate cu furnizori de servicii medicale care pot prescrie medicamente ce fac obiectul contractelor cost – volum – rezultat, astfel încât să se asigure accesul asiguraţilor la medicamente.