Au fost aprobate Normele de aplicare a Legii pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare


Au fost aprobate Normele de aplicare în Ministerul Afacerilor Interne a Legii nr. 168/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului participant la acţiuni militare, misiuni şi operaţii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român şi acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia şi urmaşilor celui decedat.

Pentru conferirea calităţii de “Veteran din teatrele de operaţii” fac obiectul propunerilor şi persoanele a căror participare la acţiunea militară, misiunea sau operaţia desfăşurată în teatrele de operaţii/zone de misiuni s-a încheiat anterior intrării în vigoare a prezentului ordin, precum şi cele cărora le-au încetat raporturile de serviciu/muncă sau care au fost trecute în rezervă/retragere, dacă îndeplinesc condiţiile legale.

La formularea propunerilor pentru conferirea calităţii de “Veteran din teatrele de operaţii” vor fi avute în vedere inclusiv persoanele decedate care, anterior decesului, îndeplineau condiţiile legale pentru conferirea calităţii de “Veteran din teatrele de operaţii”.