Funcţiile de prefect şi de subprefect sunt funcţii de demnitate publică


Într-un comunicat Ministerul Afacerilor Interne anunţa că, ieri, 1 martie 2021, s-a aprobat în şedinţa de Guvern Hotărârea de Guvern privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 906/2020 pentru punerea în aplicare a unor prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Actul normativ statuează structura organizatorică şi modul de funcţionare a instituţiei prefectului, având în vedere modificările aduse Codului administrativ intrate în vigoare în luna ianuarie a acestui an. Astfel, funcţiile de prefect şi de subprefect sunt funcţii de demnitate publică.

Ca element de noutate reglementat de actuala hotărâre de guvern, menţionăm stabilirea atribuţiilor subprefectului prin ordin al prefectului şi nu prin fişa postului.