Noi Protocoale terapeutice privind prescrierea medicamentelor !


Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică ordinul pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 şi a normelor metodologice privind implementarea acestora.

Se are în vedere introducerea recomandării prescrierii unui produs biosimilar, medicul prezentând pacientului cea mai bună opţiune atât din punct de vedere medical, cât şi financiar.

De asemenea, se are în vedere introducerea normelor metodologice privind implementarea protocoalelor terapeutice, în acord cu prevederile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute în anexa nr. 3 , norme ce au în vedere stabilirea condiţiilor de elaborare, modificare sau completare a protocoalelor terapeutice de către Comisiile de specialitate precum şi trasarea unor elemente obligatorii care vor fi luate în considerare în elaborarea protocoalelor terapeutice, având ca scop armonizarea conţinutului acestora, ca instrument  utilizat de medicii care sunt în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate în prescrierea medicamentelor care se acordă asiguraţilor pe bază de prescripţie medicală.