În Monitorul Oficial nr. 863/2020 a fost publicată Hotărârea nr. 111/2020 privind interpretarea unitară a prevederilor art. 30 alin. (5) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi ale art. 4 din Legea nr. 135/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora.
Astfel, din art. 15 alin. (5) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare, a fost eliminată ultima teză, care anterior Legii nr. 202/2020 avea următoarea formulare: “un partid politic, o alianţă politică, o alianţă electorală sau o organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri nu poate avea, într-un birou electoral al unei secţii de votare, mai mult de 3 reprezentanţi”.
Această modificare legislativă elimină argumentul de text potrivit căruia o formaţiune politică ar fi putut avea 2 sau 3 reprezentanţi într-un birou electoral al secţiei de votare.