În urma propunerilor înaintate de către consiliile de administrație ale unităţilor de învăţământ, comitetele judeţene/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă (CJSU/CMBSU) au emis hotărârile privind scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ, valabil pentru începutul de an şcolar 2020-2021.
Astfel, conform acestora, se înregistrează următoarea situaţie conform raportării efectuate de inspectoratele şcolare judeţene:
– 12.610 de unităţi de învăţământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor și elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară
– 4.892 de unităţi de învăţământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecție
– 238 de unităţi de învăţământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.
– 7 unităţi de învăţământ au optat pentru scenarii mixte (S2+S3). Varianta s-a aprobat avându-se în vedere situaţiile specifice în care aceste şcoli se regăsesc: o parte sunt în curs de reabilitare, iar în altele există cazuri medicale particulare la clasă, astfel încât se impune învăţarea online.