În Monitorul Oficial nr. 812/2020 a fost publicat Ordinul nr. 3430/2020 pentru aprobarea Metodologiei privind modul de verificare a îndeplinirii criteriilor avute în vedere la revocarea din funcţia de conducere a poliţiştilor de penitenciare.
Revocarea din funcţia de conducere şi numirea într-o altă funcţie se dispun în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale ori ca sancţiune disciplinară, potrivit Legii nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare.
În baza constatărilor rezultate în urma misiunilor de evaluare şi control efectuate în cadrul unităţilor din sistemul administraţiei penitenciare, ministrul justiţiei, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau directorul unităţii poate dispune verificarea îndeplinirii condiţiilor de revocare din funcţia de conducere de către o comisie, constituită din cel puţin 3 membri, numită prin act administrativ.