S-a aprobat majorarea cu 20%, începând cu luna septembrie, a alocaţiei de stat pentru copii, aferentă lunii august, iar pentru perioada 2021-2022, Executivul a prevăzut câte două majorări pe an, în lunile ianuarie şi iulie.
Astfel, începând cu luna august 2020, alocaţia de stat pentru copiii care au între 2 şi 18 ani va creşte de la 156 de lei la 185 de lei, iar pentru copiii din grupa de vârstă 0 – 2 ani, precum şi pentru cei cu handicap, cuantumul va creşte de la 311 la 369 de lei. Impactul bugetar în acest an este de aproximativ 500.000.000 lei.
După cele două creşteri prevăzute pentru anul 2021, cuantumurile alocaţiei vor creşte la 242 de lei, respectiv 484 de lei, cu un impact financiar, faţă de actualul nivel, de 3.470.000.000 lei.