Noutăţi privind efectuarea recensământului general agricol


OUG nr. 22/2020 prevede că în perioada 1 februarie 2021 – 30 aprilie 2021 se efectuează, la nivel naţional, în toate unităţile administrativ – teritoriale din România, recensământul general agricol.

Însă Legea nr. 177/2029 prevede că în situaţii justificate: pandemii, dezastre naturale, stare de alertă, stare de urgenţă, referendum, alegeri locale, alegeri parlamentare, perioada prevăzută mai sus poate fi modificată prin hotărârea Comisiei centrale pentru recensământul general agricol care răspunde de pregătirea, coordonarea şi monitorizarea lucrărilor necesare efectuării recensământului.

Iar Comisia centrală pentru recensământ îşi va înceta activitatea în termen de 5 zile lucrătoare de la data diseminării rezultatelor finale ale recensământului.