Au fost depuse numeroase cereri în cadrul Programului de stimulare a participării la educaţie a copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate


Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman anunţă că valoarea proiectelor depuse în cadrul Programului pilot de stimulare a participării la educaţie a copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate – Regiuni mai puţin dezvoltate a depăşit cu 488% alocarea aferentă apelului. 

Au fost depuse 205 cereri de finanţare, cu un buget total eligibil de 842,89 milioane lei (echivalentul a 176,44 milioane euro). Apelul are o alocare de 143,31 milioane lei, echivalentul a 30 milioane euro (contribuţie UE ţi contribuţie naţională).

Proiectele au putut fi depuse până în data de 26 iunie 2020.

Programul pilot va fi implementat în regiunile mai puţin dezvoltate şi va finanţa un pachet de măsuri integrate pentru sprijinirea copiilor ai căror părinţi muncesc în afara ţării.  Măsurile se adresează preşcolarilor, elevilor din învăţământul primar (6-10 ani), gimnazial (11-14 ani) şi din cel secundar superior (14-16 ani), precum şi părinţilor sau tutorilor copiilor rămaşi în ţară.