Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40 din 2 aprilie 2020 privind întărirea capacităţii administrative a sistemului sanitar a fost modificată recent de Legea nr. 76/2020.
Rezidenţii aflaţi în ultimul an de pregătire care au finalizat stagiul de rezidenţiat pe perioada stării de urgenţă se reîncadrează cu salarizarea aferentă pe perioadă determinată, în condiţiile legii, până la data de 31 octombrie 2020.
Pentru rezidenţii aflaţi în ultimul an de pregătire care urmează să finalizeze stagiul de rezidenţiat pe perioada stării de urgenţă, contractele individuale de muncă pe perioadă determinată cu salarizarea aferentă se prelungesc, în condiţiile legii, până la data de 31 octombrie 2020.
Raporturile juridice încheiate încetează de drept la încetarea situaţiei de urgenţă, cu excepţia raporturilor juridice încheiate pentru posturile de execuţie vacante care încetează la finalizarea concursurilor pentru ocuparea acestor posturi şi a raporturilor juridice încheiate pentru posturile de execuţie suspendate pe perioada absenţei titularului postului care încetează la revenirea titularului de post.