Conform unui comunicat al Curţii Constituţionale, cu unanimitate de voturi, a fost admisă o obiecţie de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2017 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, este neconstituţională, în ansamblul său.
În argumentarea soluţiei, Curtea a reţinut că, în absenţa solicitării avizului Consiliului Economic şi Social, au fost încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 141 din Constituţie, şi, în consecinţă, a admis criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate.