Elevii vor avea transport gratuit!


Conform unui comunicat al Ministerului Educaţiei în şedinţa Executivului a fost aprobată Hotărârea de Guvern prin care se reglementează procedura de decontare a cheltuielilor de transport pentru elevi. Astfel, elevii vor beneficia în mod gratuit de transport local, transport cu trenul, pe tot parcursul anului calendaristic, naveta între localitatea de domiciliu şi localitatea unde sunt şcolarizaţi fiind, astfel, asigurată pe toată perioada anului şcolar.

Elevii şcolarizaţi în România vor beneficia de gratuitate pentru transportul local rutier şi naval, transportul rutier judeţean şi naval între localitatea de domiciliu şi localitatea unde sunt şcolarizaţi, transportul interjudeţean şi transportul intern feroviar şi cu metroul.

Pentru a beneficia de gratuitatea serviciilor publice de transport local, elevii din învăţământul preuniversitar vor solicita centrelor de emitere a documentelor de transport, aparţinând operatorului de transport public local, în baza carnetului de elev emis de unitatea de învăţământ, vizat prin ştampilă pentru anul în curs, eliberarea documentului de călătorie cu transportul local de tipul legitimaţie de transport/abonament/card sau alte documente tip, cu valabilitate lunară.