Certificatele de concediu medical se pot transmite şi prin email


Certificatele de concediu medical eliberate începând cu data de 15 mai 2020 se pot transmite de către medicii curanţi către persoanele asigurate şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

Ordinul 543/2020 prevede modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017.

Certificatele de concediu medical care au fost transmise prin mijloace de transmitere la distanţă constituie document justificativ de plată şi se depun de către persoanele prevăzute la art. 2 alin. (4) la casele de asigurări de sănătate, în condiţiile în care se solicită restituirea sumelor reprezentând indemnizaţii plătite angajaţilor proprii care au beneficiat de certificate de concediu medical.