Agenţia Naţională de Administare Fiscală recomandă contribuabililor, şi în perioada decretării stării de alertă, interacţiunea la distanţă cu unităţile fiscale, pentru a nu fi zădărnicit efortul întregii societăţi de limitare a răspândirii infectării cu noul Coronavirus.
Astfel, conducerea ANAF a dispus continuarea implementării măsurilor de protecţie a contribuabililor şi a angajaţilor, care sunt în totală concordanţă cu recomandările specialiştilor în sănătate publică şi normele generale de apărare împotriva infectării cu noul Coronavirus.
Măsurile adoptate sunt necesare în scop preventiv, dar şi pentru desfăşurarea activităţii în bune condiţii, pentru toţi cei implicaţi:
– se vor prelucra, şi în perioada stării de alertă, informaţiile şi măsurile de protecţie pentru prevenirea infectării cu noul Coronavirus SARS-CoV 2, cu toţii angajaţii;
– angajaţii vor purta, în mod obligatoriu, măşti de protecţie (medicale/non-medicale), mâinile vor fi igienizate ori de câte ori este nevoie;
– sunt monitorizate stocurile de materiale de protecţie la nivelul tuturor structurilor ANAF, fiind alimentate permanent;
– temperatura angajaților va fi măsurată zilnic, la începerea programului de lucru;
– sunt amplasate covoare dezinfectante la intrarea în fiecare unitate fiscală şi dispensere cu substanţe dezinfectante;
– punctele de acces în unităţile fiscale sunt dotate cu măşti pentru vizitatori şi soluţii pentru dezinfectarea mâinilor;
– spaţiile şi suprafeţele intens utilizate vor fi dezinfectate de mai multe ori pe zi, iar suprafeţele de lucru vor fi dezinfectate periodic;
– se menţine programul de lucru decalat pentru evitarea aglomerărilor la intrarea/ieşirea din incinta unităţilor fiscale şi pentru limitarea numărului de angajaţi prezenţi în acelaşi timp, în aceeaşi incintă.