Ce măsuri speciale trebuie luate de hotelieri?


Ordinul nr. 1731/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS CoV – 2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul economiei, pe durata stării de alertă a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 406/2020.

Ordinul conţine prevederi speciale pentru hotelieri:

1. Hotelierii vor lua măsuri de protejare împotriva COVID – 19, acordând atenţie, în special, următoarelor: cazarea oaspeţilor, serviciile conexe (servicii de alimentaţie, curăţenie), şi interacţiunile specifice (oaspeţi – oaspeţi, personal – oaspeţi şi personal – personal).
2. Fiecare membru al personalului hotelier trebuie să respecte cu stricteţe măsurile de bază pentru protejarea împotriva COVID – 19, cum ar fi: igiena mâinilor, distanţarea fizică, evitarea atingerii ochilor, nasului şi a gurii, respectarea igienei respiratorii şi respectarea recomandării de a rămâne acasă şi de a solicita asistenţă medicală medicului de familie, dacă are simptome specifice bolii.
3. Echipa de management trebuie să dezvolte un plan de acţiune, adaptat situaţiei, şi să îl pună în aplicare, în conformitate cu recomandările autorităţilor locale şi naţionale de sănătate publică, având ca scop prevenirea cazurilor, gestionarea eficientă a cazurilor, şi atenuarea impactului în rândul clienţilor şi al personalului.

Atenţie!

Nu vor funcţiona într-o primă etapă restaurantele, barurile, cafenelele şi cofetăriile din incinta hotelului. Servirea mesei se va face în regim room – service. Este preferabil să se folosească tacâmuri şi veselă de unică folosinţă.

Locurile de joacă special destinate copiilor vor fi închise.
Locurile special amenajate pentru fitness, saune, piscină interioară etc., din incinta hotelurilor, în această primă etapă, rămân închise.
Spălarea şi dezinfecţia suprafeţelor din camere şi spaţii comune se vor face mai frecvent decât de obicei, cu soluţii dezinfectante pe bază de alcool sau clor, avizate conform legii. În cazul în care, în cadrul hotelului, în rândul personalului sau oaspeţilor apare un caz confirmat de COVID – 19, se va contacta direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti pentru efectuarea anchetei epidemiologice şi stabilirea măsurilor care se impun.
Folosirea lifturilor va fi făcută doar dacă este strict necesar şi numai de către cel mult două persoane odată, care vor purta măşti de protecţie în tot timpul folosirii liftului. Este recomandabil ca cele două persoane să fie din aceeaşi familie.